Misiuni pirotehnice în localitatea Topile

0
145

Două zile încărcate de misiuni ale pirotehnicienilor ieșeni. Dispeceratul ISU Iași a fost informat prin numărul de urgență 112 că, o persoană a descoperit mai multe proiectile în urma unor săpături pentru o aducțiune de apă în gospodărie.  

    Echipa pirotehnică primește misiunea de asanare al unui teren în satul Topile, comuna Valea Seacă, județul Iași. De urgență, au început deplasarea la locul evenimentului, iar după câteva ore, în urma intervenției de asanare au fost extrase de la o adâncime de peste 80 de centimetri, lângă un gard, în imediata apropiere a două locuințe, 9 proiectile reactive de 132 de milimetri (proiectile katyusha) și un motor de proiectil reactiv de calibru 132 de milimetri care au care a fost ridicate, transportate cu antemergător de la IPJ Iași, fiind depozitate în siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.

    Comandantul intervenției la locul evenimentului a stabilit zona de pericol și de siguranță. În consecință, s-a stabilit evacuarea unui număr de 13 persoane din cele două locuințe, care au solicitat să locuiască la rude. Șeful Comitetului Local pentru Situații de Urgență al comunei Valea Seacă, primar Neculai Miron a coordonat activitatea de evacuare, până la terminarea misiunii de asanare. Pe timpul serii, după retragerea echipajului pirotehnic, zona de pericol a fost preluată de către un echipaj de jandarmi sosit la locul evenimentului, până la continuarea misiunii de asanare. 

    A doua zi, pe data de 12 ianuarie 2022, în urma asanării a peste 50 de metri pătrați au fost scoase la suprafață alte elemente din corpurile de muniții.

    Pirotehniștii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Sturdza” al Județului Iași recomandă cetățenilor ca în cazul descoperirii de muniții neexplodate:

?să anunțe de urgență ISU, sau Poliția, la numărul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente;

să nu atingă aceste elemente;

să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite;

⛔?să nu încerce să demonteze componentele muniției, să le ridice, transporte sau depoziteze în locuințe, la locul de muncă ori în depozitele de fier vechi, pentru valorificarea ca deșeuri metalice;

să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor descoperite neexplodate;

să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

operatorii economici ce au ca obiect colectarea fierului vechi, ce au ca obiect de activitate  colectarea de fier vechi, au obligația de a solicita furnizorului certificat de calitate (declarație pentru persoanele fizice) din care să reiasă existența muniției în masa fierului vechi, precum şi buletin de delaborare a muniției, semnat şi stampilat de persoane autorizate să manipuleze muniție asanată.

De asemenea, este strict interzisă folosirea muniției asanate, cu elementele de inițiere active, în scop de învățământ, sau pentru prezentarea diferitelor expoziții.

Cetățenii trebuie să conștientizeze că respectând măsurile de prevenire 

la găsirea elementelor de muniții neexplodate, ne putem proteja viața şi bunurile materiale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.