Terenul sintetic al Stadionului „Emil Alexandrescu” va fi reabilitat

0
196
Primăria Municipiului Iași va demara în curând modernizarea terenului sintetic al Stadionului „Emil Alexandrescu”. Acesta a fost inaugurat în urma cu aproximativ 15 ani, iar de atunci nu a mai beneficiat de îmbunătățiri.
Licitația pentru contractarea lucrărilor de execuție a atras cinci oferte și a fost câștigată de Top Sport Solutions SRL, pentru o sumă de 748.003,23 lei, fără TVA (890.123,84 lei, cu TVA). Lucrările vor dura maxim trei luni de la semnarea contractului.
Lucrările de modernizare vor consta în decopertarea gazonului sintetic existent, montarea de gazon sintetic nou (cu granule de nisip și granule de cauciuc), precum și montarea a două seturi de porți de joc (cu plase) și a două bănci de rezerve (fiecare a câte 14 locuri). Gazonul sintetic va fi realizat în conformitate cu normele Uniunii Europene, agreat de Federația Internațională de Fotbal și Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) ca alternativă a gazonului natural. Suprafața care va fi înlocuită cu gazon sintetic este de 6.135 metri pătrați, terenul de joc având lungimea de 91,10 metri și lățimea de 62,15 metri.
Primarul Iașului, Mihai Chirica a declarat că măsurile de modernizare a terenului sintetic sunt absolut necesare.
„Starea terenului s-a degradat, a intervenit uzura, fiind imperios necesare lucrări de modernizare a gazonului sintetic. El a fost folosit la maximum de echipa de seniori şi grupele de copii şi juniori ale Clubului Sportiv Municipal Politehnica pentru meciurile oficiale şi amicale ale viitorilor fotbaliști ai Iaşului, de echipa de fete Navobi sau de grupele de juniori ale Liceului cu Program Sportiv din Iaşi”, a explicat edilul-șef.
Proiectul a fost unul dintre amendamentele aduse la bugetul Iaşului pe anul trecut, fiind votat prin Hotărârea Consiliului Local 109 / 12 mai 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.