16.470 de adolescente au devenit mame în 2020

0
202

București, 29 decembrie 2021: Dintre cele 16.470 de adolescente (cu vârsta de până la 19 ani) care au devenit mame în 2020 (potrivit datelor temporare INS), 392 sunt din București. Vârsta fragedă a mamei antrenează probleme complexe de sănătate, atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut. Organizația Salvați Copiii România a accelerat în 2021 programul de susținere a sănătății mamelor și copiilor prin dotarea unităților medicale și prin oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) în zone defavorizate la nivel național. Numai în București 6 unități medicale au fost dotate cu aparatură și echipamente medicale în valoare totală de 742.398,80 de euro. Astfel, au fost donate Spitalului „Grigore Alexandrescu” din capitală două ambulanțe performante și aparatură medicală de ultimă generație. Totodată, Salvați Copiii a renovat și modernizat integral secția Obstetrică-Ginecologie I a Maternității Polizu și a demarat un amplu proces de reabilitare a Blocului Operator și a Secției de Terapie Intensivă ale aceleiași unități medicale, pentru care redirecționarea de către companii a 20% din impozitul pe profit este o sursă vitală de finanțare.

Sarcina în adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme de sănătate publică, fiind un fenomen răspândit atât la nivel global, cât şi la nivel naţional. În România 16.470 de adolescente au devenit mame în anul 2020. Județul Mureș se situează pe primul loc în ceea ce privește numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Brașov și Iași. Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil.

Datele unei cercetări comunitare realizate de Organizația Salvați Copiii România arată că un procent covârșitor – 74% dintre gravidele sau mamele din aceste comunități – afirmă că principala sursă de venit a familiei este alocația copilului.

Județele cu cele mai multe mame adolescente sunt, potrivit datelor temporare INS pentru anul 2020:

  • Mureș – 871
  • Dolj – 723
  • Brașov – 695
  • Iași – 656
  • Bihor – 614
  • Bacău – 586
  • Constanța – 556
  • Argeș – 489
  • Dâmbovița – 480
  • Sibiu – 479

Județele cu cele mai puține mame adolescente:

  • Caraș-Severin – 220
  • Brăila și Mehedinți – 213
  • Gorj – 190
  • Tulcea – 175

Multe dintre mamele adolescente din mediul rural nu au acces la servicii medicale, lucru ce se răsfrânge apoi în urmărirea medicală a nou-născutului. Mediul din care provine mama, gradul de educaţie şi veniturile familiei determină proporţional accesul la servicii medicale, şcolarizare şi perspective de integrare în societate, atât pentru tânăra mamă, cât şi pentru copilul ei.

Una dintre marile provocări cu care se confruntă medicii este cea în care o pacientă este adusă la spital să nască, după o sarcină neurmărită medical, iar în cazul mamelor adolescente riscurile să nască prematur și să apară complicaţii sunt mult mai ridicate.

Principala cauză a mortalității infantile este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire și recuperare dacă unitățile medicale în care se nasc și sunt tratați au la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide. 

DATE DE CONTEXT

  • În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se mențină pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020, conform datelor temporare INS, (6,2/1000 născuți vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.
  • Dintre cele 199.720 de nașteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani și 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-născuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, țara noastră contribuie cu aproape un sfert din mamele sub 18 ani (23%) din toată Uniunea Europeană.
  • Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie. Multe fete și femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.
  • În ultimii 11 ani, Salvați Copiii România a investit peste șapte milioane de Euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele țării cu 940 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 140.000 de copii.

O parte din aceste fonduri a fost colectată prin solidaritatea companiilor care au înțeles că sprijinirea maternităților din România este o prioritate socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.