Extinderea Penitenciarului în COPOU, din nou pe masa CL

0
304

Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru extinderea Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași în Copou va fi dezbătut, din nou, de către consilierii locali într-o ședință care va avea loc miercuri, 29 decembrie. De data aceasta, sunt șanse destul de mari pentru aprobarea proiectului.

La ședința anterioară, din noiembrie, proiectul a fost respins.

Acum, cu o majoritate formată din PNLPMP și viceprimarul Cezar Baciu (exclus din USR), proiectul de PUZ poate fi aprobat. Poziția liberalilor exprimată în luna noiembrie, pe ultima sută de metri, „trădează” o intervenție de la nivel central: din informațiile APIX.ro nu toți consilierii PNL doresc extinderea Penitenciarului. La ședința din noiembrie, consilierii USR și PSD au votat împotriva proiectului.

Proiectul a fost repus pe ordinea de zi la solicitarea unității de detenție, care a trimis o adresă Primăriei în care a expus și câteva dintre motivele pentru care trebuie aprobat proiectul. Unul dintre ele: sunt prea multe procese în care sunt citați deținuții astfel că aceștia trebuie să fie în proximitatea instanțelor de judecată, dar consilierii liberali au pledat în favoarea proiectului: singura „scăpare” a fost că unul dintre liberali (Eduard Boz) nu a putut fi prezent la vot astfel că planul urbanistic nu a fost aprobat.

”Menționăm că Penitenciarul Iași custodiază deținuți care sunt la dispoziția instanțelor de judecată (Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel), orașul Iași având cel mai mare Palat de Justiție din Moldova, fiind obligatoriu să existe un penitenciar în proximitatea acestuia. Din analiza cauzelor aflate pe rolul instanțelor rezultă faptul că acestea au un număr foarte mare de solicitări cu privință la prezentarea persoanelor private de libertate, astfel ar fi practic imposibilă înfățișarea acestora la orele solicitate, dacă Penitenciarul Iași ar fi relocat ”, fragment din adresa Penitenciarului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.