Incendiu în localitatea Dumbrăveni

0
162

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești au intervenit cu patru autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SAJ, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Dumbrăveni, comuna Râșca.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la anexele gospodărești.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD și echipajul SAJ, au acordat primul ajutor medical proprietarilor, un bărbat (72 ani) și o femeie (87 ani), care au suferit un atac de panică, ulterior aceștia fiind transportați la spital.

Au ars acoperișul casei de locuit și o anexă corp comun cu locuința, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, și s-au degradat bunurile din interiorul acestora.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 3:10, iar pompierii au salvat restul anexelor gospodărești.

Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Coșuri pentru evacuarea fumului

         – coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

         – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

         – coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor. 

Sobe cu şi fără acumulare de căldură

         – sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

         – pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

         – focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

         – nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

         – evitaţi supraîncălzirea sobelor;

         – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Instalaţii electrice

         – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

         – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

         – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Instalaţii de încălzire

         – aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

         – cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

         – verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

         – pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.