Copil de 2 ani, în stare GRAVĂ, după ce a răsturnat o oală cu apă CLOCOTITĂ peste el

0
141

Un băieţel de doi ani, din localitatea Bădiuţi, oraşul Ştefăneşti, a ajuns, joi, la spital cu arsuri pe picioare şi abdomen după ce s-a opărit cu apă fierbinte, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, copilul ar fi suferit arsurile după ce a vărsat un vas cu apă fierbinte.
„Mama micuţului a spus ca l-a scăpat pentru câteva secunde din ochi, moment în care copilul a răsturnat vasul cu apă clocotită. Micuţul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de către echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti”, a afirmat Lupu.

De altfel, ISU recomandă părinţilor să supravegheze copiii în permanenţă pentru evitarea unor incidente grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.