Mai multe clinici de la Spitalul „C. I. Parhon” din Iaşi în continuare nefuncționale

0
225

Spitalul „C. I. Parhon” din Iaşi funcţionează la cote de avarie, au precizat luni reprezentanţii unităţii medicale, în urma incendiului produs la Institutul de Boli Cardiovasculare „George I. M. Georgescu”.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „C. I. Parhon”, Ionuţ Nistor, a spus că mai multe clinici ale spitalului sunt în continuare nefuncţionale, întrucât cele trei etaje ale unităţii medicale unde se află secţiile de Ambulatoriu, Dializă şi Terapie Intensivă au fost afectate de apa folosită pentru stingerea incendiului din noaptea de 10 spre 11 aprilie de la Institutul de Boli Cardiovasculare „George I. M. Georgescu”, aflat în partea superioară a clădirii.

„Funcţionăm pe regim de avarie, cu nivel minim de intervenţii urologice. Dacă înainte efectuam minimum zece intervenţii chirurgicale zilnic, acum reuşim să operăm doar câte doi pacienţi. De asemenea, în ceea ce priveşte nivelul dializelor, reuşim să efectuăm trei-patru zilnic, înainte se făceau 24. Pacienţii dializaţi sunt transferaţi în centrele private din Iaşi până va fi repusă în funcţiune staţia de dializă. Încercăm să reprogramăm pacienţii şi totodată să finalizăm procedurile de evaluare a pagubelor. Pentru pacienţii care au nevoie de intervenţii urologice şi nefrologice asigurăm un minim de intervenţii chirurgicale, restul sunt direcţionaţi la Spitalul Militar sau Spitalul CFR. Pentru secţii de terapie intensivă colaborăm cu cei de la Spitalul Sf. Spiridon”, a declarat dr. Ionuţ Nistor, scrie agerpres.ro.

Spitalul „C. I. Parhon” funcţionează la etajele 1, 2 şi 3 ale clădirii în care Institutul de Boli Cardiovasculare ocupă etajele 4, 5 şi 6. Spitalul „C. I. Parhon” este singura unitate din Moldova care are şi un Compartiment de Dializă şi Centrul de Transplant Renal. Aici sunt trataţi pacienţi din toată zona estică a ţării şi nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.