Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri la Palatul Cotroceni, că „ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanţa identităţii noastre naţionale, la valorile şi aspiraţiile pe care le împărtăşim”.
„Îmi face o deosebită plăcere să putem găzdui la Palatul Cotroceni această ceremonie încărcată de o semnificaţie deosebită pentru noi toţi. Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanţa identităţii noastre naţionale, la valorile şi aspiraţiile pe care le împărtăşim. 1 Decembrie este însă şi prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse şi de a le transmite gratitudinea întregii societăţi.
Ziua Naţională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generaţii care s-a dedicat trup şi suflet împlinirii unui ideal măreţ şi reprezintă simbolul unităţii, al sacrificiului şi al speranţei poporului român. Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată şi se cuvine ca acum să arătăm recunoştinţa noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea şi de viaţa noastră”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la ceremonie de decorare a unor cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, care a avut loc la Palatul Cotroceni.
El a mai spus că medicii nu şi-au pierdut optimismul în lupta împotriva pandemiei.