Colegiul Negruzzi a deschis seria manifestărilor culturale prilejuite de celebrarea a 126 de ani de existență negruzzistă sub semnul excelenței, moment de reflecție asupra tradiției, a mărcilor identitare, precum și asupra reconfigurărilor din prezentul acestui prestigios colegiu.
Activitățile consacrate aniversării noastre simbolice se vor desfășura în perioada 24-26 noiembrie 2021, la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, ca un însemn al cunoașterii și al devenirii, sărbătoare de suflet ce se dorește o nouă filă de poveste, o comuniune spirituală nobilă, o regăsire peste timp într-o continuitate de valori și idealuri.
Camelia Gavrilă, director Colegiul National „Costache Negruzzi”:„Dincolo de valorile și reperele pe care le avem venind dinspre trecutul școlii, legate de seriozitate, de intelectualitate, de selecția riguroasă a elevilor și a profesorilor în aceeași măsură, tocmai pentru a contura o elită intelectuală de care timpurile acelea, început de secol XX și perioada interbelică mai departe aveau nevoie, au rămas aceste repere, dincolo de aspectul științific și de conținuturi și de informație, școala noastră vizează și o deschidere spre o receptivitate culturală, multiculturală, pentru că sunt absolvenți care vor studia peste tot în lume, vor lucra poate în altă parte, vor circula, vor fi relații economice, realții culturale, sociale, acestea înseamnă să te adaptezi diferitelor contexte culturale, să te integrezi. să nu fie acel șoc cultural, să nu fie dificultatea de a găsi o balanță, un echilibru între propria cultură și culturile pe care le întâlnești”.
Ceremonia de deschidere a festivităților a avut loc astăzi, 25 noiembrie 2021, începând cu ora 11.00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași.