TUIASI va ajuta financiar 22 de studenți să-și transforme ideile de afaceri în realitate

0
251

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a obținut finanțare pentru un proiect finanțat cu fonduri europene de aproximativ 2 milioane de euro, „STAR – Susținerea tinerilor pentru afaceri reușite”. În competiție au fost depuse 376 de proiecte, dar doar 68 dintre acestea au fost finanțate, obținând punctaj maximum. TUIASI mai are încă două proiecte declarate eligibile pe lista de rezerve, ce vor primi finanțare atunci când se va descoperi o sursă suplimentară.

Prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare științifică, dezvoltare și inovare la TUIASI, a precizat că în acest proiect studenții vor putea să valorifice cunoștințele în domeniile high-tech dobândite pe durata studiilor de licență, masterat sau doctorat.

„Beneficiul major pe care îl vor avea participanții în viitorul grup țintă al proiectului este că vor începe să gândească soluțiile tehnice pe care le propun în termeni de business și de utilitate pentru societate. Chiar dacă nu toți studenții participanți vor deveni angajatori, în mod sigur vor fi foarte buni angajați datorită abilităților intraprenoriale pe care le vor dobândi. TUIASI a desfășurat numeroase proiecte care au avut ca scop formarea sau îmbunătățirea abilităților antreprenoriale ale studenților noștri – competență cheie în viziunea Comisiei Europene – dar de această dată, prin proiectul STAR, universitatea asigură și suportul financiar consistent pentru transpunerea ideilor în realitate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin.

În cadrul acestui proiect, un număr de 350 de studenți vor beneficia de formare profesională în dezvoltarea competențelor antreprenoriale (curs nivel I – 40 de ore) – urmând ca la final să primească certificatul de absolvire a cursului emis de ANC Iași și o bursă de 200 de lei. Totodată, 25 dintre aceștia vor fi selectați pentru a beneficia de un program intensiv de pregătire antreprenorială (mentorat, consultanță, stagii de practică și întreprinderi simulate). Iar în final 22 de studenți vor beneficia de sprijin financiar în valoare de 287.000 lei pentru implementarea planurilor de afaceri. Înființarea acestor 22 de start-upuri va genera crearea unui număr minimum 66 de locuri de muncă în cel mult șase luni de la demararea implementării planurilor de afaceri.

Sustenabilitatea afacerilor va fi asigurată prin dezvoltarea în cadrul universității a unui Centru Inovativ de Antreprenoriat prin care se vor dezvolta mecanisme de susținere și promovare a start-upurilor înființate în cadrul proiectului.

Grupul țintă este format din studenți care în momentul înscrierii în cadrul proiectului sunt înmatriculați cel puțin în anul II de studii de licență.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Axa prioritară 6 – Educație și competențe. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 9.599.866,25 lei, din care 9.534.148,92 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.