Președinta Republicii Moldova, la București! Maia SANDU s-a întâlnit cu Klaus Iohannis

0
178

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este în vizită oficială la Bucureşti. Ea a fost primită marți dimineața de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni și urmează să aibă o întâlnire și cu premierul interimar Florin Cîțu. Vizita are loc în condițiile în care în 2021 se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale dintre cele două ţări.

Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021”, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Maia Sandu a fost primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis şi va avea o întrevedere cu premierul interimar Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.