Sectorul transporturilor primeşte cea mai mare alocare financiară din Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă – peste 7 miliarde de euro din totalul de 29 de miliarde.
Dar pe lângă autostrăzi, căi ferate şi metrou, România trebuie să facă şi o serie de reforme structurale. Astfel, ţara noastră s-a angajat ca în următorii 5 ani să caseze 250.000 de maşini vechi Euro 3 sau mai puţin şi să instaleze 15.000 de staţii de încărcare pentru maşini electrice. De asemenea, autorităţile trebuie să modifice Codul Rutier pentru amenzi mai dure în cazul abaterilor grave, să monteze radare fixe şi să cumpere 300 de radare mobile până la sfârşitul anului viitor. Totodată, ar urma să fie de instituit un noul sistem de taxare pentru transportatori şi taxe pentru maşini vechi, conform principiului „Poluatorul plăteşte”. Tot până la sfârşitul anului viitor ar trebui să fie instalaţi manageri profesionişti la cele mai importante companii din subordinea Ministerului Transporturilor – Compania de Drumuri, CFR , Metrorex şi TAROM. Rador