Asociaţia RESET cere anularea PELERINAJULUI de Sfânta Parascheva

0
281

Reprezentanţii Asociaţiei Reset solicită autorităţilor să anuleze Sărbătorile Iaşiului din acest an, pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri COVID-19 din ultimele zile.

Asociaţia Reset aminteşte că, în ultima săptămână, România a înregistrat numere record de infectări de la începutul pandemiei, peste 10.000 în fiecare zi, în timp ce judeţul Iaşi a atins rata de incidenţă de 5,93 de cazuri la mia de locuitori, cifră aproape dublă faţă de rata înregistrată în urmă cu şapte zile. Totodată, asociaţia Reset precizează că la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi curtea este plină de ambulanţe, iar medicii sunt nevoiţi să aleagă pe cine să salveze, cum se întâmpla în Italia, anul trecut”.

În cursul zilei de luni, asociaţia Reset a adresat o scrisoare deschisă primarului Mihai Chirica, prefectului Marian Grigoraş şi IPS Teofan, prin care solicită anularea Sărbătorilor Iaşiului sau „măcar a evenimentelor care presupun adunări mari de oameni, cel mai important fiind pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva”.

„Înţelegem importanţa spirituală a acestei sărbători religioase şi capitalul de popularitate pe care îl aduce oraşului nostru, însă considerăm că organizarea unui pelerinaj cu zeci de mii de pelerini şi deplasări masive de oameni din localităţi şi zone cu rate de incidenţă foarte mari ar putea genera o (nouă) explozie de cazuri, în condiţiile în care sistemul sanitar se află în pragul colapsului. Faţă de anul trecut, când s-a limitat accesul pelerinilor la cei cu domiciliul în Iaşi, situaţia pandemică nu era nici pe departe pe atât de gravă cum este acum. Cu toate acestea, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat acum câteva zile că nici nu vrea să audă de vreo restricţie”, se arată în comunicatul Reset Iaşi.

Reprezentanţii societăţii civile ieşene fac apel la fiecare decident, în calitate de lider comunitar, politic şi spiritual, să îşi asume „o asemenea decizie grea, nepopulară, dar benefică şi necesară într-o situaţie cu adevărat dramatică”.

Pelerinajul religios la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi va începe, cel mai probabil, la sfârşitul acestei săptămâni. Până luni, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei nu a anunţat programul manifestărilor religioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.