Inspectori ANTIFRAUDĂ trimiși in judecată pentru ȘPAGĂ de DNA Iași

0
202

DNA Iași a trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită o echipă de inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală.

Este vorba despre Alexandru Rebenciuc și colega sa Alexandra Evelina Volf.

Rebenciuc  și Volf ar fi cerut mita suma de 1.000 euro de la patronul unei societăți comerciale.

Pentru banii primiți cei doi i-au promis patronului societății comerciale că va scapă de plata unor impozite în valoare de 78.772 lei către bugetul statului. 

”În perioada 12 mai 2021 – 30 iunie 2021, în calitate de inspector antifraudă, inculpatul Rebenciuc Alexandru ar fi pretins și primit pentru sine pentru altul sume de bani de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu-l penaliza în contextul în care, cu ocazia a două controale la societatea comercială respectivă, inspectorul ar fi constatat nereguli.

Concret, inspectorul fiscal ar fi pretins pentru sine 1.500 de euro din care ar fi primit efectiv, în două tranșe, suma de 1.000 euro, iar pentru colaboratoarea sa ar fi pretins o sumă neprecizată din care ar fi primit 500 de euro.

În contextul controlului fiscal desfășurat, pentru a favoriza societatea comercială, inspectorul ar fi inserat mențiuni nereale referitoare la neregulile identificate și nu a sesizat organele competente, consecința fiind diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate statului de către societatea comercială controlată, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 lei’’, se arata in comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.