Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că mâine, începând cu ora 02:30, se va efectua un transport agabaritic, pe ruta: Vama Borș II – A3 – DN 19 – Oradea – DN 1 – Huedin – Gilău – DN 1 – Florești – Cluj Napoca – DN 1C – Dej – DN 17 – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava – DN 2 – Fălticeni – Moțca – DN 28A – Pașcani – Târgu Frumos – DN 28 – Lețcani – Iași.
Transportul este format dintr-un camion cu greutatea de 83 de tone.
Viteza de deplasare va fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Convoaiele vor fi însoțite pe traseele precizate de echipaje de poliție rutieră.