Un preot din Zambia a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus. El şi-a convins congregaţia (organizaţie catolică alcătuită din clerici şi laici) că ar putea învia în trei zile. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost îngropat de viu cu mâinele legate.
James Sakara, pastorul bisericii Sion din Chadiza, a convins trei enoriași să asiste la „Învierea” sa, ajutându-l să-i sape un mormânt.
Înainte de a-şi pune planul în aplicare, acesta a citat din Biblie şi le-a explicat credincioșilor că instrucţiunile lui Hristros către apostolii săi pentru „a face acest lucru în amintirea Lui” se refereau de fapt la Învierea sa, nu doar la folosirea pâinii şi a vinului la Sfânta Împărtăşanie.
Așadar, trei enoriaşi i-au legat mâinele preotului și l-au îngropat de viu. Trei zile mai târziu, după ce l-au dezgropat l-au găsit mort.
Enoriașii au încercat să facă inclusiv alte câteva ritualuri spirituale crezând că o să învie.
După ce cazul a devenit cunoscut, unul dintre cei trei membri ai bisericii s-a predat poliţiei. Ceilalţi doi sunt încă daţi dispăruţi şi căutaţi de forţele de ordine.