Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut, joi seară, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după ce a convocat o ședință de lucru cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, privind începerea noului an școlar.
Klaus Iohannis a subiliniat importanța și necesitatea vaccinării, în contextul numărului tot mai mare de infectări, dar și al celor care ajung la Terapie Intensivă, majoritatea fiind persoane nevaccinate.
De asemenea, președintele României a anunțat că școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică în clasă pentru că, a precizat acesta, sistemul online de învățământ nu poate suplini prezența fizică a copiilor în școală.
„Am convocat astăzi o întâlnire de lucru cu ministrul sănătății și cu ministrul educației pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pe fondul unei noi creșteri a infectărilor cu coronavirus.
Ne aflăm în valul patru al pandemiei de COVID-19 și am ținut să discut cu cei doi miniștri, pe de o parte despre gradul de pregătire a sistemului medical, iar, pe de altă parte, despre începerea noului an școlar„, a declarat Kaus Iohannis.