Celebra cântăreață de muzică populară din Bucovina, Sofia Vicoveanca, a avut o ieșire nervoasă la un spectacol organizat în acest weekend în comuna Grințieș.
Artista fusese invitată să cânte la a V-a ediție a „Festivalului Haiducilor” și, în timp ce își interpreta melodiile, a început să țipe la copiii care au format o horă în fața scenei.
În loc să își ducă la capăt melodia, prin ale cărei versuri invită lumea la dans, artista a început să țipe: „Nu vreau să jucați în fața publicului! HAI, AFARĂ!”.
După ce momentul, filmat de unul dintre spectatori, a fost publicat pe o rețea de socializare, au început să curgă reacțiile oamenilor șocați de atitudinea artistei.
Cântăreața a regretat gestul și își cere iertare.
‘Îmi cer iertare, a fost un gest urât din partea mea, nu știu… îmi pare rău, dacă pot fi primite aceste scuze. Un gest care a ieșit fără să îmi dau seama, altceva nu pot să spun, a fost foarte urât din partea mea, recunosc. A fost o zi grea, dar nu are nicio importanță. Dar nu sunt lucruri care să mă scuze de ieșirea mea urâtă, foarte, foarte urâtă. Îmi cer iertare… Dacă pot fi iertată, dacă nu… Dumnezeu va face dreptate’ a sps artista.