Traficul rămâne închis pe DN 17B, pe sectorul Broşteni – Vatra Dornei, după o alunecare de teren

0
192

Traficul rutier pe DN 17B, sectorul Broşteni – Vatra Dornei, este în continuare închis, din cauza alunecărilor de pietre desprinse din versantul de munte.

Reprezentanţii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au precizat că partea carosabilă a fost curăţată, dar continuă să cadă pietre şi există riscul ca blocuri mari de piatră de pe versant, parţial desprinse, să cadă.

Potrivit DRDP Iaşi, având în vedere dimensiunile blocurilor de piatră, de peste patru metri şi cântărind câte 45 – 50 de tone, s-a impus păstrarea restricţiilor de circulaţie în zonă.

DN 17B a fost blocat temporar pe sectorul de drum Crucea – Holdiţa după ce s-a produs o alunecare de teren pe versantul din zonă.

Lucrători de la Districtul Broşteni al Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc au intervenit pentru eliberarea drumului.

Alunecarea de teren s-a produs luni seara, iar lucrătorii de la drumuri intervin din cursul nopţii la degajarea pietrelor căzute de pe versant.

Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să evite sectorul de drum afectat de alunecările de pe versant şi să folosească rute alternative, fiind recomandate variantele Pasul Puzdra sau TransRarău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.