Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a precizat joi că lansează ediția de toamnă a programului “Litoralul pentru toți”, care se derulează în perioada 1 – 30 septembrie, şi prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 36 de lei pe noapte.
Programul “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.
Prin programul “Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 36 de lei. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Saturn şi costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.