Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până la miezul nopţii.
În intervalul 10.08.2021 ora 13:00 – 10.08.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomița – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmbovița, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Prahova și Ialomița), Buzӑu – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Prahova şi Buzău) şi Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita şi Bacău).
Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Dâmboviţa, Prahova și Buzău.