Un român în vârstă de 28 de ani suspectat că a încercat să violeze o tânără duminică dimineață, 11 iulie, în Halle-Neustadt, rămâne în libertate. Procurorul din Halle nu a cerut arestarea sa.
Victima, o tânără cu vârsta sub 30 de ani, a cerut ajutor duminică dimineață, în jurul orei 3.40, atât de tare încât locuitorii din zonă s-au trezit și au alertat poliția. Femeia a fost internată în spital după atac.
Presupusul infractor sexual a fost dus la secție.
Suspectul nu are antecedente penale, ceea ce elimină riscului repetării. „Chiar dacă suspectul este cetățean român, el este legat din punct de vedere social de oraș. Prin urmare, nu există niciun risc de fugă”, a declarat Wiechmann.
De asemenea, procurorul a precizat că cercetarea penală continuă și este posibil ca românul să se confrunte cu proceduri penale ulterioare.