Polițiștii ieşeni au intervenit în ultimele zile la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 40 de infracțiuni.
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 5 acțiuni și s-a intervenit la 101 evenimente, dintre care 92 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților au fost sesizate 44 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 241 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 100.227 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 24 permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.