Nu ignorați etichetele! Bolile care pot fi provocate de vopselele pentru ouăle de Paşte

0
182

După ce au analizat cu ochi critic etichetele a peste 50 de vopsele, specialiştii unei asociaţii pentru protecţia consumatorilor au constatat că de Paşte ouăle se colorează cu E-uri. Unele produse au chiar şi 10 aditivi alimentari.

 

Nu există pe rafturile magazinelor sau în pieţe vopsea de ouă fără E-uri. Este concluzia la care a ajuns o asociaţia pentru protecţia consumatorilor. După ce au analizat 53 de produse, specialiştii au descoperit 22 de aditivi alimentari şi coloranţi. Majoritarea vopselelor au, în medie, câte 5 astfel de substanţe. Sunt şi produse unde numărul aditivilor este dublu.

Cei mai utilizaţi aditivi alimentari folosiţi în vopseaua pentru ouă sunt acidul lactic şi azorubina, depistaţi în cazul a peste 60% dintre produse. Albastrul briliant a fost găsit în cazul a 27 de produse, adică în aproape 51% din total. Iar acidul citric şi tartrazina sunt E-uri găsite în 40% dintre vopsele.

Tartrazina, un pigment galben, este cel mai periculos dintre coloranţi, spun medicii nutriţionişti.

Lygia Alexandrescu, medic nutriţionist: „Tartrazina are efect carcinogen. Consumată, să spunem timp de o săptămână, din ouăle vopsite poate da reacţii de la cele mai simple alergii, până la reacţii care necesită control medical. Vărsătură, constipaţie, stare generală proastă în special de natură digestivă, toate acestea pot fi cauzate de consumul exccesiv de ouă colorate cu substanţe de sinteză.”

Periculoşi, mai ales în cazul copiilor, sunt aditivii care colorează ouăle în roşu şi albastru, adică azorubina şi albastrul briliant. Medicii merg şi ei pe principiul bătrânesc: ce-i mult, strică. Adică nu mai mult de două ouă pe zi. Şi să ne spălăm bine pe mâini după ce curăţăm ouăle.

Şi să alegem vopsea cu cele mai puţine E-uri. Pentru asta, însă, trebuie citite cu atenţie etichetele.

Sorin Mierlea, președinte InfoCons: „Discutăm de un ou care are 3-5 aditivi şi mai luăm un cozonac cu 5 aditivi, mai luăm un suc cu 16 aditivi… Toate acestea se cumulează până la urmă în organism.”

Există şi reţete naturale de vopsire a ouălor.

Ioana Bobaru, producător: Foi de ceapă roşie şi foi de ceapă normală, sfeclă roşie. Nu se ia culoarea pe mâini dacă se vopseşte natural.

Anul trecut românii au cumpărat de Paşte în jur de 150 de milioane de ouă.

 

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.