Garda de Mediu a aplicat amenzi de 90.000 de lei unor primării din judeţul Botoşani, care au încălcat legislaţia şi au pus în pericol mediul înconjurător.
În primul caz, autorităţile locale din Lozna au ridicat un baraj în mijlocul unei rezervaţii naturale.
În al doilea, primăria din Broscăuţi a depozitat ilegal molozul rezultat din demolarea unei clădiri. Edilii au justificat aceste încălcări ale legii precizând că ar fi dorit irigarea terenului cultivat în zonă, dar şi stoparea unei alunecări de teren.
Deşi ar trebui să vegheze la protejarea mediului în care trăiesc, unii edili iau decizii contrar legii. Două astfel de cazuri, înregistrate în mai puţin de o lună, s-au soldat cu sancţiuni usturătoare aplicate de comisarii Gărzii de Mediu.
Cea mai mică a fost aplicată administraţiei locale din Broscăuţi, care a demolat o grădiniţă şi a aruncat tot molozul într-o râpă, inclusiv azbestul cu care era acoperită clădirea, deşeu considerat periculos. O sumă mult mai mare are de plătit primăria comunei Lozna, după ce edilul a ridicat, tot din deşeuri din construcţii şi tot fără autorizaţie, un dig în turbăria Lozna, arie protejată de interes european şi important sit arheologic, marcat corespunzător. Ambii primari au considerat că măsurile lor sunt benefice pentru populaţie.