O firmă din Panciu a fost prinsă de DNA

0
167

O firmă din Panciu şi reprezentantul acestuia au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la peste 8 milioane de lei. Reprezentantul firmei ar fi creat un circuit financiar cu ramificaţii în Bulgaria, China, Turcia, Cipru şi Slovenia şi cu documente falsificate ar fi obţinut fonduri europene.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a unei firme din Panciu, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea a două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

De asemenea a fost trimis în judecată reprezentantul legal al societăţii menţionate, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, precum şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Banii ar fi fost obţinuţi în mod nelegal prin două proiecte finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013.

În ambele proiecte, inculpatul persoană fizică ar fi interpus pe circuitul achiziţiilor o firmă din Bulgaria cu un comportament tip fantomă, pe care acesta o controla direct, pentru a majora artificial preţul echipamentelor şi utilajelor pe care firma le achiziţiona în cele două proiecte. Pentru obţinerea finanţărilor pentru cele două proiecte s-ar fi folosit 122 de înscrisuri false, atât în procedura de elaborare, completare şi depunere a cererii de finanţare (referitoare la echipa de implementare, fundamentarea preţului de achiziţie, locaţia de implementare etc.), în procedura de evaluare a ofertelor, cât şi în etapa de urmărire a executării proiectului (rapoarte de evaluare, procese verbale de predare/primire/punere în funcţiune/recepţie, documente de plată falsificate). Asemenea acte erau necesare pentru obţinerea fondurilor şi apoi pentru a justifica modul de utilizare a acestora”, au mai trimis procurorii.

Din documentele de plată ce ar fi fost falsificate reiese că inculpata ar fi plătit firmei fantomă în baza unei proceduri fictive de achiziţie, suma de 1.355.000 euro menţionată în contract, pentru un echipament adus din China (printr-un port din Slovenia) care ar fi costat numai 370.206 euro.

Ca şi în primul proiect, firma fantomă din Bulgaria ar fi fost folosită de inculpatul persoană fizică doar pentru a emite în fals documente justificative de plată pe baza cărora să ateste existenţa unor raporturi comerciale care nu aveau corespondent în realitate, urmate în final de decontarea fondurilor UE, potrivit stireadeiasi.ro.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunerea de menţinere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.