1989 – În august, Polonia a renunțat în mod pașnic la comunism. În octombrie, a urmat Ungaria. În noiembrie, a sosit rândul Germaniei de Est, Bulgariei și Cehoslovaciei. În decembrie, și în România se auzea rostit cu glas tare cuvântul „LIBERTATE”.
Revoluția Română din 1989 a fost o perioadă de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între și , făcând parte din șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume.
Revoluția începută la Timișoara și care a dus la căderea regimului comunist a cuprins Capitala, devenită apoi epicentrul manifestațiilor.
Revoluția de la 1989. Străzile erau pline de sânge, însă timișorenii nu au cedat
Europa Liberă transmite informații cu privire la masacrul de la Timișoara. Neculai Constantin Munteanu relata scenele din Piața Operei: „Nu trageți, fraților!”, „Nu trageți!”. Dar au tras…
În doar câteva ore, s-a dat alerta la Spitalul de Urgențe. Șefii secțiilor făceau trierea victimelor, iar restul chirurgilor au operat întreaga noapte. Directorul spitalului a cerut suplimentarea cu sânge din orașele apropiate. Chirurgul Horia Pleș susține că în noaptea de 17 spre 18 decembrie a operat ca în vremea războiului. Unele victime au fost salvate, însă pentru altele a fost mult prea târziu.
Registrele Spitalului Județean au înregistrat în acea noapte 300 de pacienți împușcați. 50 au fost declarați morți, iar 250 răniți.
Cătălin Timofciuc: ”Acum 33 de ani românii strigau „Vom muri şi vom fi liberi!“
Consilierul județean Cătălin Timofciuc a declarat că regimul comunist a fost falimentar din toate punctele de vedere: economic, moral, politic, social.
Acesta a ținut să menționeze că toți cei care au luptat pentru libertate în 1989 sunt eroii cărora le datorăm totul.
”Revoluția Română a reprezentat lovitura dată de poporul român unui regim odios – o tiranie extrem de violentă. Regimul comunist a fost falimentar din toate punctele de vedere: economic, moral, politic, social.
A fost un regim care s-a menținut la putere prin teroare.
Iar pentru ca acest regim să dispară, a avut loc o înfruntare sângeroasă în care românii care şi-au învins frica au ieşit în stradă să-şi strige revolta împotriva lui Ceauşescu şi a comunismului care nenorociseră România.
Au murit peste o mie de români, iar alte mii au fost răniți sau mutilați. Ei sunt eroii cărora le datorăm totul. Dumnezeu să-i aibă în paza Sa pe toți cei care s-au jertfit pentru LIBERTATE!”, a declarat Timofciuc.
Nicolae Ceaușescu, a ținut ultimul său discurs, în balconul sediului Comitetului Central al PCR, în fața mulțimii de „tovarăși și pretini”: „Alo, tovarăşi, alo! Aşezaţi-vă liniştiţi, tovarăşi!”.
Vezi mai jos ultimul discurs al lui Ceaușescu: