1500 de copii au primit ghiozdane și rechizite din partea Episcopiei Hușilor

0
292

Un număr de 1.500 de copii din satele judeţului Vaslui au primit din partea Episcopiei Huşilor, prin Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă Huşi’, ghiozdane noi, cu rechizite şcolare.

Prin programul eparhial ‘Un ghiozdan pentru noul an şcolar’, derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, am reuşit şi în acest an, cu ajutorul multor oameni de bine şi cu sprijinul prietenilor Asociaţiei ‘Filantropia Ortodoxă Huşi’, din Timişoara, Alba, Turda, Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Bucureşti, Anglia, Germania şi Franţa, să pregătim 1.500 de ghiozdane complet echipate, pentru acei copii care provin din medii vulnerabile. Şi pentru ei, prima zi de şcoală trebuie să fie o bucurie şi trebuie să aibă încrederea că, prin educaţie, îşi pot face un rost frumos în viaţă’, a declarat consilierul eparhial Vladimir Beregoi – preşedintele Asociaţiei ‘Filantropia Ortodoxă Huşi‘, potrivit site-ului Episcopiei Huşilor.

Programul ‘Un ghiozdan pentru noul an şcolar’, aflat anul acesta la cea de-a patra ediţie, se adresează copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi are în vedere, alături de bursele oferite de Centrul Eparhial Huşi, prevenirea abandonului şcolar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.