Jurnalistă agresată de jandarmi: „Şi ce voiai, să te f..? Proasta dracu, cine te-a pus să vii să faci poze?”

0
455
Foto: Facebook/Ioana Moldovan

Mulţi români s-au plâns, vineri seara, că au fost agresaţi de jandarmi – fie gaze lacrimogene, fie petarde, grenade cu shrapnel sau îmbrânceli, cert e că sute de persoane au ajuns vineri noaptea la ambulanţă. Printre ei s-a numărat şi jurnalista Ioana Moldovan care a povestit că a fost agresată de jandarmi deşi avea legitimaţia de presă în mână, şi că aceştia au folosit un limbaj vulgar.

 

Agresiunea a avut loc după ce le-a reproşat că i s-a dat cu gaze lacrimogene în faţă. Redăm relatarea jurnalistei:

„Despre unii jandarmi şi cum am ajuns ieri noapte la SMURD:

După ce jandarmeria a evacuat Piaţa Victoriei cu gaze lacrimogene, eram cu un grup de protestatari care s-a refugiat pe Buzeşti. La un moment dat, un alt dispozitiv de jandarmi a apărut de pe o stradă laterală şi i-au încercuit.

Văzând jandarmii în fugă, am ridicat mâinile sus, aparatul într-o mână şi legitimaţia de presă la vedere în cealaltă. Eram singură în acea zonă. Dintr-un grup mic de jandarmi de lângă mine, unul s-a apropiat şi mi-a dat un jet de gaz din butelie direct în ochi de la o distanţă de câţiva centimetri. Nu mai vedeam mare lucru. Trecând pe lângă ei le-am zis:

– Mi-aţi dat direct în ochi.

A venit răspunsul unuia dintre ei:

-„Şi ce voiai, să te f..? Proasta dracu, cine te-a pus să vii să faci poze?”

În timp ce încercam să mă îndepărtez cât mai repede de ei, auzeam vocea jandarmului care continua să mă înjure.

Am traversat piaţa şi am ajuns la SMURD, unde mi-au tratat arsura de pe faţă. Arsura de pe mână nici nu am simţit-o atunci. RESPECT imens pentru cei de la SMURD, atât pentru ajutorul din noaptea de ieri, cât şi pentru întreaga muncă pe care o fac.

Mulţumesc tuturor pentru mesajele de grijă, sunt bine acum.”, scrie Ioana Moldovan.

http://

 

Sursa: Epoch Times

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.