ISU Iași caută VOLUNTARI în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”

0
176

Proiectul „Salvator din pasiune”, desfășurat la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” al judeţului Iaşi, s-a bucurat de un real succes, motiv pentru care instituția a decis să organizeze  un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor, începând cu 19 martie.

Campania Salvator din pasiune își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii etc.), însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive”, a transmis ISU Iași.

Pentru a putea participa, voluntarul trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, să fie apt din punct de vedere medical și să nu fie condamnat pentru fapte penale. Conform legii, la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență există mai multe tipuri de voluntari, în funcție de clasa de competență, iar criteriile sunt elaborate pe vârste, activități la care pot lua parte aceștia și numărul de ore de voluntariat pe care le au de făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.