marți , 11 august 2020 9:26 am
Iasi booked.net
-1°C

Daily Archives: 23:00

Proba scrisă a concursului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc în 29 iulie

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost reactualizat Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021. Astfel, înscrierile pentru ocuparea posturilor didactice şi catedrelor se vor face din 9 până în 16 iulie, iar proba scrisă a concursului de titularizare va avea loc în 29 iulie. Primele …

Citește mai mult

A început distribuirea pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană

Luni, 6 iulie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a început distribuirea de primei tranșe de pachete cu alimente, acordate prin Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), acordate de Uniunea Europeană în baza Regulamentul nr. 223 / 2014 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 martie 2014, …

Citește mai mult

Persoanele vulnerabile, protejate de efectele caniculei

Ca în fiecare an, pe durata perioadelor în care sunt înregistrate temperaturi ridicate, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), aplică o serie de măsuri specifice din domeniul asistenţei sociale destinate unor categorii de persoane defavorizate și cu risc major de îmbolnăvire. Astfel, în concordanţă cu Planul de …

Citește mai mult

Bacău: Trei morţi şi doi răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită, luni, de un tren, în satul Dumbrava, comuna Iteşti, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu. Cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele medicale pentru …

Citește mai mult

Presiuni ale primarului Niţă asupra Liceului din Miroslava pentru cedarea unei părţi din patrimoniu

Un comunicat transmis de USLIP Iaşi arată presiunile la care Liceul din Miroslava este supus pentru cedarea unei părţi din patrimoniu. Presiunile vin din partea primarului Vasile Niţă şi a Consiliului Local Miroslava. Prezentăm, în continuarea, comunicatul transmis de Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi: „CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA EXERCITĂ PRESIUNI INIMAGINABILE …

Citește mai mult

Brașovul, noua „Suceava”? Medic: Nu se mai respectă nimic. Spitalele și secțiile ATI încep să fie pline

Numărul de cazuri zilnice de infectare cu Covid 19 continuă să fie la un nivel îngrijorător în România. Numărul total de îmbolnăviri la nivel național se apropie de 30.000, în timp ce bilanțul morților a ajuns la 1750. O situație îngrijorătoare se înregistrează la Brașov, unde numărul total al infectărilor …

Citește mai mult