Încă trei focare de COVID-19 în Iaşi, dintre care două au fost raportate de către DSP. Un prim focar ar fi la Opera Naţională Română Iaşi, unde mai mulţi angajaţi au infecţia cu noul coronavirus. Printre aceştia se află şi Beatrice Rancea, managerul ONRI. Care însă a plecat ieri la Bucureşti. Tot ieri s-a înregistrat şi primul deces la Spitalul Mobil Leţcani, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Ieri, la închiderea programului, angajaţii ONRI au fost informaţi cum că, începând de luni, sediul instituţiei se închide “până la o dată ce va fi comunicată ulterior”. “Accesul nu va fi permis întrucât au fost confirmate cazuri pozitive de COVID-19 în rândul angajaţilor şi se vor efectua toate măsurile de igenizare prin dezinfecţia spaţiilor, unde s-au desfăşurat activităţile compartimentelor artistice, tehnice, administrative şi economice (săli de repetiţie, săli de studiu, sala de balet,canine, vestiare, birouri, băi, holuri) prin intermediul substanţelor biocide, a lămpilor UV şi prin nebulizare”, se arată în anunţul făcut de Compartimentul de Resurse Umane al ONRI. Iniţial, în rândul salariaţilor circula informaţia cum că aproximativ 15 au fost depistaţi pozitiv la testare, printre care şi managerul Beatrice Rancea, acest din urmă fapt fiind confirmat chiar de către ea. Ulterior, sindicatul ONRI a anunţat că ar fi vorba despre trei angajaţi confirmaţi pozitivi şi unul carantinat, deoarece are un membru în familie pozitiv.
Rancea în sala de spectacol
Marţi, 3 noiembrie, s-a jucat însă spectacolul Tosca, ce a marcat cei 64 de ani de existenţă a instituţiei ieşene. În sala de spectacol s-a aflat inclusiv Beatrice Rancea, care a stat alături de colegul de partid, actualul şef al CJ Iaşi, Costel Alexe. ”Vă asigurăm că spectacolul de marţi seara s-a desfăşurat în condiţii de maximă siguranţă epidemiologică, fiind luate toate măsurile de prevenţie a virusului Covid-19!”, au precizat reprezentanţii ONRI pe pagina de facebook a instituţiei. Curios însă este că, mai mic sau mai mare, focarul de la ONRI nu apare în baza de date a DSP. “Dacă nu apare în baza de date, înseamnă că nu s-a raportat. Şi într-adevăr, nu apare ONRI ca focar”, a spus Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
Focarul ar fi trebuit anunţat la DSP de către conducerea ONRI. În acelaşi timp, surse din cadrul ONRI au declarat că Beatrice Rancea ar fi plecat ieri la Bucureşti. Potrivit legii, aceasta ar fi trebuit să intre imediat la aflarea rezultatului testului în izolare la domiciliu, după o evaluare a stării de sănătate la Spitalul de Boli Infecţioase. O coincidenţă legată de închiderea ONRI este şi faptul că, tot de luni, 9 noiembrie, inspectorii Curţii de Conturi urmau să înceapă verificările legate de anumite ilegalităţi constatate de către Ministerul Culturii. E vorba de constatările făcute în primăvară şi nu în săptămâna care tocmai s-a încheiat, când Corpul de Control al ministrului Culturii s-a aflat la ONRI pentru a doua oară în acest an. Legat de faptul că este confirmată cu infecţia cu SARS COV 2 şi de starea de sănătate, Beatrice Rancea a refuzat să răspundă la telefon, trimiţând presei doar mesajul ”Vă mulţumesc. Sunt bine!”. A confirmat însă că e infectată pentru presa de la Bucureşti.


