Copilul de 2 ani din Botoșani, care a cazut de la geam, de la etajul al III-lea, a intrat in moarte cerebrala ieri seara. In aceasta dimineata, cu acordul parintilor, echipe de medici au prelevat rinichii, corneele, ficatul si inima.
Pacientul a fost adus la Iaşi în urmă cu câteva zile, cu politraumatism cerebrală, iar aseară, în jurul orei 22, a fost declarată moartea cerebrală.
Alina Belu, manager Spital de Copii Iași: Pacientul transferat de la Botoşani, pacient în vârstă de 2 ani cu traumatism cranio-cerebral sever, în cădere de la înălţime, a fost declarat în cursul zilei de ieri, spre seară, în jurul orei 22, în moarte cerebrală. Părinţii au făcut un gest extraordinar şi au fost de acord să doneze organele copilului lor. În această dimineaţă s-au recoltat rinichii, ficatul şi cordul. Un eveniment neplăcut dar care, datorită acestor părinţi, a dat o şansă altor copii.
Rinichii vor rămâne la Iaşi şi vor fi transplantaţi de medicii Spitalului Parhon, iar ficatul şi cordul vor merge la pacienţi din Germania.
Raluca Neagu, director Centrul Regional de Transplant de la Iaşi: Întrucât nu am avut primitori atât de mici în țară, au venit cei de la Eurotransplant și au prelevat cordul și ficatul, acestea fiind preluate în Germania. De fapt, prelevarea de ficat a fost făcută de echipele noastre și trimis ficatul în Germania.


