Botoșani: Un pompier aflat în timpul liber, a salvat un bătrân dintr-un incendiu (FOTO)

0
252

Un bătrân în vârstă de 86 de ani a fost salvat dintr-un incendiu, care i-a transformat apartamentul în scrum, de un pompier aflat în timpul liber.

„Cu toate ca un fum dens era peste tot pe casa scării, plt.adj. Cezar Munteanu a urcat la etajul I și a întrat în apartament, unde l-a găsit pe proprietar căzut în holul apartamentului.

Bătrânul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanta Botoșani, care i-a acordat îngrijiri medicale la fata locului.

În timp ce evacua bătrânul din casa, a chemat în sprijin și colegii.

Doua echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns imediat la fata locului.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr o camera, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament. Un fum dens era pe casa scării, la toate etajele.

Șapte persoane au doar evacuate de pompieri, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Incendiul este lichidat.

Felicitări! Atitudinea face diferența dintre viata și moarte!”, se arată într-o postare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.