Beat criță gonea cu autoutilitara pe bulevardul Poitiers din Iași

0
250
Foto: Atenție Poliția Iași

Un tânăr de 25 de ani este cercetat penal după ce a fost prins beat la volanul unei autoutilitare, pe bulevardul Poitiers. Mai grav, tânărul nu avea nici permis de conducere, el fiind tras pe dreapta de o patrulă de poliţie aparţinând Biroului Rutier Iaşi.

Tânărul se afla la volanul unui Mercedes Sprinter şi avea o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, alcoolemie ce de regulă corespunde uneia duble în sânge, adică peste 2 la mie. „La data de 16 noiembrie, poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Iaşi, o autoutilitară condusă de către un tânăr de 25 de ani, din comuna Bârnova, scrie ziaruldeiasi.ro.

În urma veri­ficărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul, care a arătat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (limită peste care este implicată răspunderea penală, n.r.). Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunile de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.