Ăsta a fost ministru al Educației!? Liviu Pop, despre greșeala din manualul de clasa I: „12 poate fi mai mare decât 16, depinde cum privești”

Date:

Fostul ministru al Educației spune că 12 poate fi mai mare decât 16, așa cum a apărut în manualul de clasa I, de Matematică.

„Depinde cum privești, în baza cinci s-ar putea să fie invers”, a spus senatorul PSD, conform Libertatea.

„În baza numerică 10, 12 este mai mic decât 16. În altă bază numerică, 12 poate fi mai mare”, a continuat Liviu Pop, precizând că elevii de clasa I-a trebuie să știe că ‘toată lumea încearcă să facă manualele cât mai bune”.

„Și anul trecut au fost greșeli, dar nu am văzut o reacție din partea celor conectați la banii baronilor manualelor. Adică, manualul de clasa a 5-a de anul trecut are cel puțin patru greșeli flagrante, făcute de edituri private, și nu a mai fost atât de mult scandal”, a mai spus Pop.

El a precizat că este obligația Ministerului Educației să corecteze aceste manuale, inclusiv cele de anul trecut.

„Din mers, se poate face”, a mai spus el despre faptul că încă nu s-au tipărit toate manualele.

„Nu am stat să analizez fiecare manual de clasa I”, a mai spus acesta.

După greșelile depistate în manualele de Geografie, Istorie și Biologie pentru clasa a VI-a, acum s-a descoperit că și manualul de Matematică și explorarea mediului, pentru clasa I, conține o greșeală gravă.

Elevilor de clasa I li se spune că numărul 12 este mai mare decât numărul 16. Greșeala apare în pagina 25 a manualului de „Matematică și explorarea mediului”, publicat de Editura Didactică și Pedagogică, sub autorii Tudora Pițilă și Cleopatra Mihăilescu.

Informația este prezentată inițial corect, numărul 12 fiind marcat cu semnul corespunzător de „mai mic decât”. Câteva rânduri mai jos, însă, apare eroarea. Informația este reluată sub forma: „Citim: 12 este mai mare decât 16”, scrie digi24.ro.

 

Sursa: Libertatea

 

2 COMENTARII

  1. Afirmația lui Liviu Marian Pop, fost ministru al educației și fost profesor de matematică este aceea că „ar putea exista un număr natural b, mai mare ca 6 (ca să aibă sens 16 scris în baza b), astfel încât b+2>b+6”.

    Această afirmație este echivalentă cu afirmația că ar putea exista un număr natural b, mai mare ca 6, pentru care 2 > 6 (adică doi să fie mai mare ca șase).

    Această afirmație este falsă! Pentru orice număr natural b, 2 NU ESTE MAI MARE ca 6!

    Prin urmare NU EXISTĂ NICI O BAZĂ în care 12>16.

    Fraza, în matematică, este echivalentă cu a confunda, într-un discurs oficial, ținut în capitala Franței, Parisul cu Berlinul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...