Un băiețel de 9 ani din satul Buzdug, comuna Dagâţa, a ajuns la spital cu elicopterul SMURD după ce a fost muşcat de un măgar.
„Pacientul în vârstă de 9 ani, care a avut nevoie de îngrijire medicală după ce a fost muşcat şi apoi lovit de un măgar, prezenta, la prima vedere, o contuzie toraco-abdominală, cu dureri mai mari în zona toracelui, precum şi o fractură la nivelul gambei stângi. La pacient a fost trimis un echipaj al SMURD“, a menţionat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Copilul a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sfânta Maria“.