sâmbătă , 20 octombrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Cum sunt împiedicați profesorii din Iași să-și încaseze restanțele salariale obținute prin hotărâri judecătorești. Șmecheria găsită de Ministerul Finanțelor

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, a afirmat miercuri că mii de dascăli din judeţ sunt afectaţi, referitor la încasarea unor restanţe salariale, de o decizie a Ministerului Finanţelor Publice privind programul de lucru al trezoreriilor.

 

Reprezentantul USLIP Iaşi a spus presei că, în Monitorul Oficial din 22 decembrie, a fost publicat un ordin al Ministerului Finanţelor Publice care prevede că trezoreriile vor termina programul pentru efectuarea plăţilor pe data de 27 decembrie, ora 12,00. Din această cauză, plata hotărârilor judecătoreşti nu se va mai face complet, iar banii se vor întoarce la bugetul de stat, conform sindicalistului.

„Foarte multe unităţi şcolare aveau programări făcute pentru ziua de astăzi. Vineri, în Monitorul Oficial a apărut ordinul ministrului de Finanţe cu nr. 3315 prin care trezoreriile încheie programul de plăţi pe 27 decembrie, ora 12,00. Ceea ce este revoltător este faptul că această tranşă de bani a intrat foarte târziu în cont, adică joi şi vineri, după care s-a intrat în concediu. Nu era timpul fizic să luăm aceşti bani. Şcolile erau programate pentru joi, pentru vineri dar au fost anunţate la ora 10,00 că programul este până la ora 12,00. Practic, au virat banii joi, 21 decembrie, sau vineri, 22 decembrie, iar acum îi iau înapoi. Prin urmare, oficialii statului român îşi bat joc de angajaţii din învăţământ ce au de primit hotărâri judecătoreşti. Banii din conturi se vor întoarce la bugetul statului. Nu vor putea fi viraţi în ianuarie”, a declarat profesorul Laviniu Lăcustă, citat de Radio Iași.

Potrivit acestuia, angajaţilor din sistemul de educaţie ieşean li s-a promis că în urma unor decizii judecătoreşti li se vor plăti restanţele la majorările salariale neacordate începând cu anul 2009. Suma totală pe care dascălii ieşeni o au de recuperat este de aproximativ 11 milioane de lei.

Recomandări

Şcoala Normală “Vasile Lupu” Iași va fi reabilitată prin contractarea unui împrumut 

Municipalitatea ieșeană demarează un nou proiect care privește renovarea unei instituții de învățământ importante pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *